loader
Foto

Galerie foto

Familia Maitec, o dinastie de artiști. Stèphane Maitec: Am dorit să ne reîntoarcem la sursă şi să plecăm de la lucruri simple | VIDEO

Între 8 și 14 iulie, la „Biografii necesare”, TVR Cultural a redifuzat dialogurile dintre artista vizuală Ileana Ploscaru Panait și Letiția Oprișan - pictoriță și graficiană, artiștii Marijana și Relu Bițulescu, artista vizuală Daniela Frumușeanu, sculptorul și artistul multimedia Romelo Pervolovici, pictorul Alexandru Rădvan și familia de artiști Maitec - Dana şi Stèphane, fotografi și artiști vizuali, sculptorul Ovidiu Maitec și graficiana Sultana Maitec.

 

Un text de Ileana Ploscaru Panait, realizatoarea emisiunii „Biografii necesare”

„Evadare din cotidian”. Pictorița și graficiana Letiția Oprișan: Eu trăiesc în concubinaj cu arta mea

  • Luni, 8 iulie 2024, orele 12:00 şi 6:25

Letiţia Oprişan este o artistă a generaţiei ’70, studentă a maestrului culorii, Alexandru Ciucurencu. A debutat în 1969. În 1975, a devenit membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar din 2000 şi a Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Profesionişti.

„Pe Valea Zeletinului, unde m-am născut şi am copilărit eu, musteşte, cred, o vână de har… Podu’ Turcului îmi pare şi azi la fel ca atunci când eram copil, o cetate strivită între dealurile de lut. (…) Doar că mintea mea iscoditoare săpa galerii în lutul acesta prăfos, care, când ploua, devenea o materie vie. Pe el scrijeleam şi săpam galerii ale sufletului, din care ţâşnea inspiraţia, în toate culorile curcubeului. Cu zestrea asta am plecat eu în lume’’, mărturisea Letiția Oprișan.

Factura plasticii sale, impetuoasă, cu o coloristică - unii ar numi-o „sălbatică”, dar surprinzătoare şi atât de greu de definit ca armonioasă, cât şi prolificitatea sa extraordinară fac din Letiţia Oprişan, în cei peste 50 de ani de carieră şi peste 5.000 de lucrări de grafică, pictură, şi, nu în ultimul rând, prin cele opt volume de poezie apărute până acum, precum şi prin cele peste 25 de expoziţii personale, un reper de valoare şi longevitate creatoare.

CITIȚI INTEGRAL AICI: PICTORIȚA LETIȚIA OPRIȘAN, LA „BIOGRAFII NECESARE”: EU TRĂIESC ÎN CONCUBINAJ CU ARTA MEA | VIDEO

****

„Lumi închipuite”. Marijana Bițulescu, artistă vizuală cu specializarea tapiserie, și Relu Bițulescu, pictor monumentalist și muzician

  • Marţi, 9 iulie 2024, orele 12:00 şi 6:25

„Artistul este obişnuit să caute tot timpul, fără odihnă, fără alt refugiu, doar arta sa”, arăta Relu Biţulescu, pentru „Biografii necesare”.

Marijana şi Relu Biţulescu formează un cuplu nonconformist de artişti de multe decenii.

Marijana Biţulescu, cu o activitate profesională impresionantă, care a fost răsplătită cu multe premii naţionale şi internaţionale pentru tapiserie, creaţie de imprimeuri şi design vestimentar, este, fără îndoială, una dintre cele mai active creatoare contemporane. Ea uzitează simultan de rigoarea tapiseriei clasice, de spontaneitatea colajului textil de orice fel sau de suprafaţa pictată - un instrumentar artistic ce se completează fericit cu pictura, obiectele, instalaţiile lui Relu Biţulescu, pictor şi un muzician binecunoscut.

Autenticitatea lucrărilor lui Relu Bițulescu sau, mai bine spus, amprenta personală infuzată, deseori, cu umor şi ironie, extrage imaginea din aria convenţionalului, clasicului şi o plasează în zona experimentală.

CITIȚI INTEGRAL AICI: „BIOGRAFII NECESARE”, CU MARIJANA ȘI RELU BIȚULESCU: ARTISTUL ESTE OBIŞNUIT SĂ CAUTE, TOT TIMPUL, FĂRĂ ODIHNĂ, FĂRĂ ALT REFUGIU, DOAR ARTA SA | VIDEO

****

„Magie fără graniţe”. Daniela Frumuşeanu – artistă vizuală cu specializarea tapiserie-imprimerie, profesoară la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, Departamentul Arte Textile şi Design Textil: „Primii noştri judecători suntem noi înşine. În artă nimic nu este uşor”

  • Miercuri, 10 iulie 2024, orele 12:00 şi 6:25

Daniela Frumuşeanu este o artistă polivalentă, pentru care arta decorativă este o mare dragoste, dar nu singura. Ea probează continuu că este o creatoare avangardistă, că experimentul este o necesitate acută, reflectată în tot ceea ce face - de la panourile decorative, la instalaţiile de mari dimensiuni, de la imprimeria textilă, la tehnicile mixte, de la cartea-obiect, la modă. Forţa sugestivă a lucrărilor ei stă în dimensiunea culturală, în ambivalenţa demersului plastic, care transformă şi vindecă, nelinişteşte şi cuminţeşte, în egală măsură, şi care conferă valoare gesturilor, simţurilor, trăirilor şi timpului.

CITIȚI INTEGRAL AICI: ARTISTA DANIELA FRUMUȘEANU, LA „BIOGRAFII NECESARE”: PRIMII NOŞTRI JUDECĂTORI SUNTEM NOI ÎNŞINE. ÎN ARTĂ, NIMIC NU ESTE UŞOR | VIDEO

****

„Border/Graniţa”. Sculptorul și artistul multimedia Romelo Pervolovici: „Un artist trebuie să fugă de rutină, orice s-ar întâmpla”

  • Joi, 11 iulie 2024, orele 12:00 şi 6:25

Artist al generaţiei ’80, sculptor ca formaţie, pasionat de avangardă, Romelo Pervolovici n-a rămas niciodată cantonat în formule clasice. Căutările sale au vizat, încă de la început, ca o necesitate interioară, noi forme de expresie şi de manifestare neconvenţională, devenind unul dintre liderii noilor tendinţe ce începuseră să se evidenţieze şi în arta românească.

Este unul dintre puţinii artişti de la noi care a făcut subiectul multor articole şi studii critice publicate. Este fondatorul Grupului META, manager de proiect şi curator al unor proiecte importante - precum Bienala Tinerilor Artişti, membru în juriul pentru Bienala de la Veneţia, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, iar aria sa de expertiză este mult mai vastă decât o putem noi exemplifica aici.

„Eu colez mai multe realităţi, realităţi concrete, directe şi realităţi artistice, într-o imagine simplă, coerentă, care este un suport, o suprafaţă. Restul sunt încercări de a mă justifica faţă de mine şi de conştiinţa mea”, spunea Romelo Pervolovici.

CITIȚI INTEGRAL AICI: SCULPTORUL ROMELO PERVOLOVICI, LA „BIOGRAFII NECESARE”: UN ARTIST TREBUIE SĂ FUGĂ DE RUTINĂ, ORICE S-AR ÎNTÂMPLA | VIDEO

****

„Intimitatea omului din umbră”. Conf. univ. dr. Alexandru Rădvan, pictor: Tot timpul mi-am tăiat punţile din spate, ca să nu mă mai pot întoarce

  • Vineri, 12 iulie 2024, orele 12:00 şi 6:25

Alexandru Rădvan este unul dintre cei mai valoroşi artişti români contemporani, reprezentativ pentru generaţia 2000. Pictor, sculptor, desenator iscusit, profesor intransigent, Alexandru Rădvan are talent de povestitor, dincolo de cel de plastician, dar şi o pasiune puternică şi controlată, ce vine din seriozitatea abordării tuturor ipostazelor în care se manifestă. Nu are timp pentru lucrări de sertar, care gestează timp îndelungat.

Este artistul arderilor imediate, dar îndelung cumpănite, fără artificii estetice. Trece cu uşurinţă de la formatul mic – de la necesarul exerciţiu zilnic al desenului – la formate de mari dimensiuni, pe pânze structurate, ce dau deseori impresia unor printuri gigantice. Filiaţile culturale sau citatele la istoria artei, ca şi mediile şi tehnicile diverse, pe care le exersează, îi îmbogăţesc permanent aria experimentelor şi originalitatea discursului plastic.

Pentru el nu există trecut, ci un prezent continuu, în care artistul are datoria de a fi un interogator intransigent al lumii în care trăieşte fără să se teamă. Şi, cum meseria de artist nu este nici uşoară, nici relaxantă, Alexandru Rădvan este de neoprit în argumentarea principiilor sale, în viaţă şi în artă.

CITIȚI INTEGRAL AICI: PICTORUL ALEXANDRU RĂDVAN, LA „BIOGRAFII NECESARE”: TOT TIMPUL MI-AM TĂIAT PUNŢILE DIN SPATE. CA SĂ NU MĂ MAI POT ÎNTOARCE | VIDEO

****

„O dinastie de artişti”. Dana şi Stèphane Maitec - fotografi profesioniști şi artişti vizuali, remember: sculptorul Ovidiu Maitec, pictoriţa şi graficiana Sultana Maitec - ediție specială de Ziua Națională a Franței

  • Duminică, 14 iulie 2024, ora 23:00
  • Sâmbătă, 20 iulie 2024, ora 8:00

În ediția redifuzată de Ziua Franței, invitații „Biografii necesare” au fost doi artişti români care, de mai bine de trei decenii, trăiesc şi lucrează în Franţa, la Partis, excelând în fotografia artistică şi cea de presă, dar nu numai. Un prilej ca această zi festivă, a sărbătorii naţionale a Franţei, este să ne aducem aminte că Parisul era şi este, încă, una dintre capitalele artistice ale lumii, la al cărei puls creativ s-au racordat, de-a lungul timpului, şi mulţi artişti români.

„Am dorit să ne reîntoarcem la sursă şi să plecăm de la lucruri simple”, explica Stèphane Maitec.

Pentru prima dată, după mai bine de treizeci de ani, două cupluri de artişti, uniţi prin acelaşi destin, sunt protagoniştii unei istorii de familie povestită prin intermediul artei. Prilejuită de o amplă expoziţie ce a avut loc la Muzeul Naţional de Artă a României, această întâlnire cu totul specială aduce în prim-plan o dinastie de artişti: Ovidiu Maitec, considerat unul dintre cei mai reprezentativi sculptori români după Brâncuşi, Sultana Maitec, una dintre cele mai inovatoare exponente ale picturii nonfigurative în arta românească din ultimele decenii, şi cuplul artistic Dana şi Stèphane Maitec, fotografi profesioniști, în egală măsură, artişti vizuali, creatori ai unui nou gen artistic, la granița între fotografie nonfigurativă și pictură virtuală cu lumină naturală.

„Am văzut că, după 30 de ani, lumea l-a cam uitat pe Maitec. Am dorit să fac această expoziţie pentru a-mi exprima recunoştinţa faţă de părinţi, dar şi pentru a arăta cât de importanţi sunt ei în istoria artei româneşti”, se confesa Stèphane Maitec.

CITIȚI INTEGRAL AICI: „BIOGRAFII NECESARE”, CU ARTIȘTII DANA ŞI STÈPHANE MAITEC: AM DORIT SĂ NE REÎNTOARCEM LA SURSĂ ŞI SĂ PLECĂM DE LA LUCRURI SIMPLE | VIDEO

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati