loader
Foto

Galerie foto

Arta timişoreană ne ia cu asalt, în văzduh şi pe asfalt!

Amalia Gaiţă va invită în 7 iunie, de la ora 20:00, la Centrul Multifunctional Bastion, la expozitia proiectului “A bird’s year” şi la lansarea proiectului musical Melting Sun.

 

Amalia Gaiţă este o foarte talentă artistă, acesta este cuvântul care i se potriveşte cel mai bine pentru că este atât artist vizual, cât şi muzician.

“A bird’s year” este prima expoziţie personală de fotografie şi reprezintă o serie de imagini minimaliste, conceptuale, un jurnal vizual realizat în fiecare zi şi noapte, pe parcursul unui an.

Proiectul muzical Melting Sun este un proiect muzical pe care Amalia l-a iniţiat de la zero, care cuprinde doar compoziţii proprii, o fuziune de jazz, soul, funk și soft rock. Alături de Amalia Gaiţă vor cânta Adrian Şchiopu – tobe, Mihai Moldoveanu – bas, Vlad Cotruş – chitara.

Concertul va cuprinde primele şase piese ale primului album semnat Melting Sun. Amalia, care va fi prezentă în emisiune alaturi de Mihai Moldoveanu şi Vlad Cotruş, promite că cele două domenii artistice se vor împleti cu succes şi vor crea o experienta reuşită.

„Asfalt Muzical” este un concept unic pentru Timişoara care pune în contact timişorenii de toate vârstele cu muzica de calitate prin organizarea unor concerte de dimensiuni mici în puncte sociale cheie din oraş.

În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi să performeze doar artişti din Timişoara. Organizatorii îşi doresc ca prin acest proiect să susţină dezvoltarea tinerilor artişti din urbea de pe Bega şi să le ofere o şansa de a susţine recitaluri în mod profesionist în faţa unui public numeros.

Ovidiu Andriş, organizatorul principal al acestui eveniment, cel care ne va fi alături la „Ora regiunii”, este hotărât să ducă muzica unde este nevoie de ea, adică în locuri inaccesibile în mod normal.

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timişoara, luni 6.06.2016 la ora 20.00, cu reluare marți 7.06.2016 la ora 11.30. Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalul 85 UPC digital.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ la http://www.tvrplus.ro/live-tvr-timisoara .

(w882)

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati