loader
Foto

Artă pentru comunitate

„Bordei” este o lucrare situată la graniţa dintre arhitectura experimentală şi sculptură.

 

E realizată sub egida PAO.11 Experimental Arhitecture Summer School, semnatari ai acesteia fiind sculptorul Anamaria Şerban şi arhitectul Michael Wieczorek.

„Bordei”-ul a fost făcut pentru Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, exact în curtea instituţiei. Lucrarea are sensuri multiple, iar explicaţii legate de ele aflăm, în direct, de la cei doi artişti: Anamaria şi Michael.

Doctorul Nicolae Balica, medic orl-ist la Spitalul Municipal din Timişoara, vindecă şi altfel decât consultând şi recomandând tratamente. Penelul îi este aliat de nădejde încă din copilărie. Şi prieten, de asemenea.

Clinica de Chirurgie Oncologică a spitalului în care dr. Balica profesează este gazdă a unei expoziţii de pictură semnată de către tânărul medic. Oportunitatea ca lucrările să-şi fi găsit simeze în cadrul clinicii amintite se datorează managerului Spitalului Municipal, dr. Octavian Mazilu.

Doctorul-pictor ne este alături, în direct, cu poveşti despre meseria şi despre pasiunea sa.

O nouă ediţie a evenimentului „Recital pentru o cauză” are loc joia asta, începând cu ora 19.30, la Facultatea de Muzică din Timişoara. Pianista Dianna Popa-Vasiu ne propune un regal de muzică de film dar şi posibilitatea de a susţine „cauza” unei tinere cu leziuni cerebrale, care luptă pentru viaţa ei.

Amănunte aflăm astă-seară, dinspre Dianna Popa-Vasiu, iniţiator al recitalurilor...pentru o cauză.

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timişoara, marți 9.02.2016 la ora 20.00, cu reluare miercuri 10.02.2016 la ora 11.30. Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalul 85 UPC digital.

De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ la http://www.tvrplus.ro/live-tvr-timisoara .

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati