loader
Foto

Artă și spiritualitate creștină, la ”Universul Credinței”

Duminică, 10 iulie, de la 7.00 la 9.30, pe TVR1, TVR Moldova și TVR Internațional  

 

Încă o duminică în care vă invităm să vă începeți ziua alături de principala emisiune de actualitate religioasă a Televiziunii Române.

De la ora 7.00, invitatul moderatorului Rafael Udriște este jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu. Alegerea episcopului de la Vârșeț, dar și ploaia care a început la Bacău chiar atunci când creștinii, împreună cu preotul locului se rugau pentru încetarea secetei sunt doar două dintre temele de discuție. Li se alătură alte subiecte din actualitatea religioasă internă și internațională care creionează o imagine a ceea ce s-a întâmplat, pe plan spiritual, în decursul acestei săptămâni.

(w882)

La mănăstirea Putna, ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare, a fost sărbătorită împlinirea a trei decenii de la canonizarea acestuia. Clipe emoționanate, imagini frumoase care dovedesc, o dată mai mult, cinstirea de care se bucură sfinții români. Pentru că avem nevoie de ei, avem nevoie de rugăciunile lor în fața lui Dumnezeu – cu atât mai mult acum, când întreaga omenire suspină după pace.

(w882)

(w882) crucea

”Editorialul...” și ”Sărbătorile săptămânii” întregesc tâlcuirea celor mai importante momente din calendarul bisericesc al săptămânii pe care o încheiem, constituindu-se, totodată, și într-un preambul al celei care va începe.

Românii care trăiesc dincolo de hotarele țării au nevoie să fie păstrați în memoria noastră, să îi simțim ca făcând parte din neamul nostru, să ne intereseze soarta lor, să nu lăsăm granițele să sfarme o unitate de gândire și simțire, care există dincolo de cuvinte. De această dată, rubricile ”Cartea de duminică” și ”Dialogurile dimineții” le sunt dedicate.

(w882)

Tot în prima parte a emisiunii poposește în studioul ”Universul Credinței” una dintre personalitățile lumii artistice din țara noastră, compozitorul Andrei Tudor care s-a întors, de curând, de la Vatican. Cu ce ocazie a ajuns acolo, dar și cum vede rolul artei și al artistului în lumea contemporană, aflați alături de noi.

(w882) 4

De la ora 8.00 rămânem în sfera frumosului într-o discuție cu istoricul și criticul de artă Adriana Scripcariu.

(w882)

Icoanele, reprezentările chipurilor sfinte fac parte din viața noastră. Parcă rugăciunile nu ar fi la fel dacă nu ar fi rostite în fața lor, dacă între pereții lăcașurilor de cult nu ne-ar întâmpina cu acea privire înțelegătoare capabilă să liniștească orice suflet, să potolească fiecare durere.

(w882)

Pictura bisericii din Rogoz nu este o excepție în acest sens, după cum vă puteți convinge singuri, urmărind reportajul pe care vi-l propunem.

(w882)

De ceva timp puteți găsi, în cadrul emisiunii noastre, rețete de bucate savuroase, gătite simplu dar cu gust în mănăstirile noastre. În această duminică completăm meniul propus până acum cu un desert savuros, care îi poate convinge și pe cei mai mofturoși copilași să mănânce morcovi.

(w882)

Înconjurate de o aură de mister, fortărețele medievale suscită o puternică atracție. Nu doar pentru ceea ce se poate vedea sau cunoaște, cât, mai ales, pentru ceea ce rămâne ascuns, pentru ceea ce se bănuiește a se fi petrecut între zidurile lor pe parcursul unei istorii de secole. În încheierea celei de-a doua părți a emisiunii ”Universul Credinței” vă invităm, așadar, la Cheresig, în Crișana, la fortăreața unde și-a găsit sfârșitul regele Ungariei Ladislau al IV-lea Cumanul.

(w882)

Rămânem în perioada medievală și în partea a treia a programului - ”Bucuria Credinței”- începând cu ora 9.00. Andrei Victor Dochia și părintele Constantin Necula ne propun o incursiune în istoria mănăstirii purtând hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, din Govora, ctitorie a voievodului Vlad al II-lea - tatăl lui Vlad Țepeș.

(w882) bce

(w882) bc33

Rămâneți, așadar, cu ”Universul Credinței”!

 

Prezentator și moderator: Rafael Udriște

Coordonatori: Ileana Gaiță și Corneliu Vlad Matache

Producător Andrei-Victor Dochia

 

Un articol de Aziza Bodea Micu

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati