Iuliana Tudor a pregătit o ediţie specială, pe teme gastronomice, a emisiunii transmise în direct la TVR 1 şi TVR+, vineri, 10 octombrie, de la ora 21.00
Ediția este disponibilă online pe TVR+
Pentru ediţia din 10 octombrie a emisiunii O dată-n viaţă, echipa Iulianei Tudor a pregătit o ediţie ce are ca subiect gastronomia. O dată-n viaţă se difuzează în direct în fiecare vineri seară, la TVR 1 şi TVR+, de la ora 21.00.
Vin alături de gazda show-ului mari maeştri ai bucătăriei – Antonio Passarelli şi Petrişor Tănase, dar şi o mare doamnă a scenei româneşti, Stela Popescu, hotărâtă să le ţină piept celor doi masterchefi. Alături de ei, susţinătorii şi totodată îndrumătorii lor într-ale folclorului sunt Maria Butaciu, Ştefania Rareş şi Gheorghe Turda.
Un program gândit de îndrăgitul om de televiziune Titus Munteanu, O dată-n viaţă păstrează, şi în acest sezon, reţeta consacrată: cei mai iubiţi interpreţi de folclor fac duete remarcabile cu vedete de calibru din cele mai diverse domenii. Orchestra „Lăutarii” din Chişinău, sub bagheta dirijorului Nicolae Botgros, asigură acompaniamentul emisiunii, iar personajele Floarea şi Gheorghe - actorii Maria Buză şi Marius Rizea – ne înveselesc cu momentele lor de umor. Emisiunea păstrează componenta socială, în fiecare ediţie fiind prezentate cazuri ce au nevoie de solidaritatea telespectatorilor şi care constituie, de fapt, miza pentru care vedetele acceptă provocarea Iulianei Tudor.
Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.