loader
Foto

Galerie foto

Aflăm primul „Microbist de România” pe 7 iulie, la TVR 1 | VIDEO

Aventura suporterilor fotbalului românesc în Maldive se apropie de final. După probele de miercuri, 7 iulie, vom afla cine este primul „Microbist de România”, primul campion naţional la microbism. Tudor Furdui ne dă întâlnire la TVR 1, de la ora 22.00.

 

Într-un concurs mai complicat decât Jocurile Olimpice, aşa cum este „Microbist de Romania”, concurenții au participat la nu mai puțin de 20 de probe. 10 probe au fost de echipă și au presupus testarea unor abilităţi foarte diferite, plus o calitate esențială: spiritul de echipă.

(w882)

Au jucat fotbal pe banc de nisip în cel mai frumos loc de pe pământ, dar şi fotbal de apă, într-o lagună absolut mirifică. Au ieșit la pescuit oceanic. Au participat la întrecerea de aruncat mingi printre steaguri, dar şi la cursa de skijet. Pe plajă, pentru concurenţii „Microbist de România” s-a inventat un sport nou, numit zidul amețiților, un mix între o lovitură liberă de la fotbal și piruetele de la patinaj artistic. Iar în episodul trecut au avut parte de prima competiție de picigin din istorie.

(w882)

Alte probe spectaculoase și inedite pun la încercare condiția fizică şi talentul celor zece concurenți şi în episodul 11 al reality-show-ului dedicat celor mai înfocați suporteri şi desfăşurat în Maldive. Pentru a 10-a probă pe echipe din program, concurenţii trebuie să facă faţă unei întreceri cu care jucătorii echipelor din Liga 1 sunt obișnuiți deja: provocarea păianjenului.

(w882)

„I-am dus pe băieți pe bancul de nisip pe care au jucat primul meci de sandbank fotbal. La una dintre porți am montat păianjenul la vinclu, să facem proba în cel mai extraterestru loc în care s-a făcut vreodată. Regulile sunt simple, fiecare trage câte trei șuturi și cine nimerește cele mai multe ținte cîștigă. La egal, se trag lovituri de departajare”, ne pune Tudor Furdui în temă. Spre deosebire de jucătorii consacraţi, la această probă, suporterii concurenţi au parte de condiţii mult mai dure: trebuie să şuteze de pe nisip, cu un vânt puternic din toate părțile și pe un soare atât de dogoritor că te bronzezi în timp ce îți schimbi tricoul.

(w882)

Până la acordarea marelui premiu, concurenţii mai au de trecut o singură probă individuală: darts subacvatic. Nu va fi deloc uşor pentru că după executarea a 20 de duble de picior, concurenţii urcă într-un kaiac şi vâslesc până deasupra unei ținte făcute de omul cu branhii pe fundul apei. Băieții noștri trebuie să arunce cu fularul echipei lor către ţintă, formată din două cercuri concentrice. Tudor Furdui le şi ne va explica regulile jocului pe îndelete.

(w882)

După atâtea zile de muncă la Ecuator, cei mai înfocaţi suporteri din fotbalul românesc sunt bronzați bine de tot! Tudor Furdui îi va alinia pe plajă pentru a ne dezvălui cui se acordă trofeul de „Microbist de România”. Pe 7 iulie, de la ora 22.00, la TVR 1 aflăm primul campion naţional la microbism!

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati