Duminică, 2 decembrie, ora 21.00, cinci tinere frumoase, talentate şi mândre de locul din care vin ne vor purta cu cântecele lor din Argeş până la Bistriţa, din Neamţ până în Maramureş şi apoi în Oltenia, la Gorj. Una dintre ele va deveni a opta semifinalistă Vedeta populară.
De muzică bună, emoţie şi competiţie strânsă avem parte la ediţia cu numărul 8 Vedeta populară! Iuliana Tudor ne pregăteşte o seară specială, în care se întrec cinci concurente. Doar una merge în semifinală, păstrându-şi şansele de a câştiga Trofeul Vedeta populară şi Marele Premiu de 100.000 de lei.
Cinci tinere frumoase, talentate şi mândre de locul din care vin ne vor purta cu cântecele lor din Argeş până la Bistriţa, din Neamţ până în Maramureş şi apoi în Oltenia, la Gorj. Au în comun dragostea pentru folclorul românesc şi dorinţa de a-şi croi un drum în muzica populară. Aflăm care dintre concurente va fi a opta semifinalistă Vedeta populară duminică seară, de la ora 21.00, la TVR 1.
La momentul uneia dintre concurente, membrii juriului au păreri total opuse. Una dintre fetele care concurează pentru al optulea loc în semifinala concursului de talente din folclorul românesc a cântat intr-un stil pe care l-a abordat si unul dintre juraţi, la începutul carierei sale. În prezent, juratul nu mai recomandă acest stil de interpretare, considerându-l periculos pentru voce. Finalul ediţiei va aduce şi decizia juriului, chiar dacă aceasta a fost greu de luat.