În prima parte a emisiunii vă prezentăm expoziţia „Fotoreportajul între cronică şi...tandreţe”, semnată Marius T. Morariu, în curând, pe simeze.
Evenimentul este organizat de catre Agenţia Ofensiv Promo, Asociaţia Pro Philarmonia, Filarmonica Banatul si Galeria Calpe şi face parte din campania Asociaţiei Pro Philarmonia de strângere de fonduri pentru finalizarea Clinicii Nera, primul sanatoriu de recuperare oncologică din România.
Achiziţionând un caiet-program al expoziţiei, la preţul de 50 de lei, timişorenii generoşi vor deveni susţinători ai cauzei de mai sus.
Amănunte primim, în direct, dinspre Ioan Coriolan Gârboni, director al Filarmonicii Banatul şi George Cocian, membru fondator şi past-president al Asociaţiei Pro Philarmonia.
Comunitatea sârbă din Timişoara a sărbătorit, de curând, 25 de ani de apariţie neîntreruptă a publicaţiei „Nasa Rec” (Cuvântul nostru). Au fost prezenţi oaspeţi de vază din ţară şi din străinătate, iar atmosfera a fost aceea de bucurie autentică.
Despre importanţa acestui ziar, de-a lungul unui sfert de veac, ne povesteşte, în direct, Raico Cornea, director media al Uniunii Sârbilor din România.
Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timişoara, marți 3.03.2015 la ora 20.00, cu reluare miercuri 4.03.2015 la ora 11.30.